Toamna

Ce-ar fi…
Cade, când şi când, alene…
Câte-o frunză Pomul plânge.
Însă, fără sacrificiul frunzelor,
Lumea, s-ar stinge!
Fără vântul singuratic…
Ce foşneşte prin frunziş,
Ce-ar fi, codrul şi pământul…
Casă, fără acoperiş.
Ce-ar fi, pomul fără floare
Primăvara în livadă…
Ce-ar fi, pasărea pe ramuri,
Fără dulcea serenadă!
Ce-ar fi, focul fără pară,
Fără jar… şi fără fum…
Ce-ar fi, norul fără ploaie,
Călătorul, fără drum…
Ce-ar fi, omul fără nume,
Fără chip… şi fără teamă?
Ce-ar fi, ziua fără noapte,
Ce-ar fi, pruncul fără mamă???
Ce-ar fi, omul fără gânduri,
Fântâna, fără ulcior…
Ce-ar fi, toamna fără brume,
Inimioara, fără dor?
Ce-ar fi, râul fără apă,
Muntele, fără cărări…
Ce-ar fi, cerul fără stele,
Viaţa, fără căutări!
Ce-ar fi, versul fără rimă,
Sau, vioara fără strune,
Inima… fără iubire…
Trupul, fără rugăciune!
Ziua, fără de lumină,
Jarul, fără de scântee…
Pasărea, fără de aripi,
Lumea, fără de femee!
Ce-ar fi, câmpul fără floare,
Cerul, fără de senin…
Plânsul, fără lăcrămioare,
Viaţa asta, fără chin!
Trece vreme după vreme,
Pleacă păsări iar, departe,
Ard pădurile şi cerul…
Doamne, Tu, le ştii pe toate!