esti un inger in visele mele
stapanesti inima mea
esti un inger venit dintre stele
jumatatea ce-mi lipsea
in visele mele vad doar chipul tau
cu tine adorm in gand mereu
si visez cum ma saruti si cum te sarut si eu
esti sufletul meu

Poveste

Se spune-n basme c-a trait
Demult, demult pe lume-odata
Un biet copil orfan, robit
De-o vrajitoare blestemata.

In lanturi ea-l tinea oricand,
Si el plangea de disperare,
Dar lacrimile-i picurand,
Se prefaceau margaritare...

Iar vrajitoarea le strangea
Si tot mai multe vrea sa stranga,
Incat din ce mai mult plangea,
El tot mai mult avea sa planga.

Asa copii obijduiti
Pe lumea noastra sunt poetii,
Incatusati si chinuiti
De vraja blestemat-a vietii.

Ei plang de drag, ei plang de dor,
Si cearca in zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de margaritare!

Toamna

Ce-ar fi…
Cade, când şi când, alene…
Câte-o frunză Pomul plânge.
Însă, fără sacrificiul frunzelor,
Lumea, s-ar stinge!
Fără vântul singuratic…
Ce foşneşte prin frunziş,
Ce-ar fi, codrul şi pământul…
Casă, fără acoperiş.
Ce-ar fi, pomul fără floare
Primăvara în livadă…
Ce-ar fi, pasărea pe ramuri,
Fără dulcea serenadă!
Ce-ar fi, focul fără pară,
Fără jar… şi fără fum…
Ce-ar fi, norul fără ploaie,
Călătorul, fără drum…
Ce-ar fi, omul fără nume,
Fără chip… şi fără teamă?
Ce-ar fi, ziua fără noapte,
Ce-ar fi, pruncul fără mamă???
Ce-ar fi, omul fără gânduri,
Fântâna, fără ulcior…
Ce-ar fi, toamna fără brume,
Inimioara, fără dor?
Ce-ar fi, râul fără apă,
Muntele, fără cărări…
Ce-ar fi, cerul fără stele,
Viaţa, fără căutări!
Ce-ar fi, versul fără rimă,
Sau, vioara fără strune,
Inima… fără iubire…
Trupul, fără rugăciune!
Ziua, fără de lumină,
Jarul, fără de scântee…
Pasărea, fără de aripi,
Lumea, fără de femee!
Ce-ar fi, câmpul fără floare,
Cerul, fără de senin…
Plânsul, fără lăcrămioare,
Viaţa asta, fără chin!
Trece vreme după vreme,
Pleacă păsări iar, departe,
Ard pădurile şi cerul…
Doamne, Tu, le ştii pe toate!